Consilierul municipal PRM Traian Adrian este preocupat de soarta câinilor comunitari. Acesta spune că nu este normală prezenţa patrupedelor pe domeniul public, iar strângerea acestora trebuie făcută în condiţiile legii. “Anul trecut, în mai multe rânduri, am solicitat domnului Horez să ne prezinte autorizaţia de funcţionare eliberată de Direcţia Sanitar - Veterinară Brăila. Dânsul ne-a spus că are un asemenea do-cument, dar nu l-a prezentat atunci. Asociaţia dânsului a început să funcţioneze şi să primească bani publici în august 2006. Era normal ca, la începutul activităţii, această asociaţie să aibă autorizaţie de funcţionare. În 25 iunie 2007, pentru că am făcut gălăgie în CLM, domnul Horez adresează o cerere Direcţiei Sanitar - Veterinare, pentru a i se elibera o astfel de autorizaţie. S-a luat ce-rerea în discuţie, s-a întocmit un dosar şi, în data de 11 iulie 2007, i se emite un aviz de funcţionare şi atât, în baza căruia acesta îşi desfăşoară activitatea, aviz pe care, de altfel, ni l-a prezentat ca şi cum ar ţine loc de autorizaţie. Considerăm că ceea ce se întâmplă cu banii publici este un lucru extrem de important”, a spus consilierul PRM. Mai mult, acesta a explicat că activitatea acestei asociaţii, care ar trebui să aibă grijă de animale, ar fi bine să se desfăşoare conform legii şi nu neaparat cu bani de la bugetul local, ei putând atrage şi fonduri din altă parte. “Constatăm că, deşi s-au încasat bani frumoşi, numărul câinilor a crescut, în loc să scadă, deci nu se vede nimic. Înainte de toate, el trebuie să respecte legea. El continuă activitatea de otrăvire a câinilor pe domeniul public. Hingherii trebuie să-i strângă, nu să-i omoare. Aşa prevede legea. Firma Vier Pfoten a venit şi a cerut un spaţiu pentru desfăşurarea activităţii. Ei numai îi strângeau şi îi sterilizau”, a adăugat sursa citată.