Ingenuă mai fierbinte decât Ciocciolina
După ce, ani de zile, româncele nu şi-au putut etala nurii în publicaţii lucioase, pe ....
![]()
|
Cadou pentru deţinutele de la Penitenciarul BrăilaData: 15.08.2007 Autor: Găbiţa BALOTĂ Cu toate că multe dintre femeile condamnate să-şi ispăşească câţiva ani din viaţă după gratii provin din pături diferite ale societăţii, toate au luat parte la o adevărată lecţie de istorie. “De la începutul anului şi până acum, atât cu deţinutele cât şi cu deţinuţii am organizat aproape lunar vizite la Muzeu, dar şi la alte obiective turistice din oraş. Cele care au avut ocazia să poată ieşi afară din Penitenciar sunt încadrate numai la regimul deschis şi semideschis, înscriindu-se în categoria vizitelor normale. Am căutat însă să organizăm această miniexcursie astăzi, înainte de sărbătoarea Sfintei Marii pentru că multe dintre acestea poartă acest nume. Vizitele sunt incluse în cadrul activităţii cultural - educative. Toate aceste acţiuni fac parte dintr-un program în care noi căutăm să modificăm concepţiile cu care au venit în Penitenciar. Cu aceste ocazii, sperăm să-i pregătim pentru reîntoarcerea în comunitate dar să fie şi pregătiţi pentru societatea în care trăim”, ne-a declarat Paul Purcăroiu, inspector şef principal. Conform aceleiaşi declaraţii, preponderenţa infracţiunilor, în rândul celor zece femei, sunt furturile şi tâlhăriile. După ce au vizitat Muzeul de Istorie, următorul obiectiv al deţinutelor de la Penitenciar a fost Catedrala “Naşterea Domnului”. DIN ACEEAȘI CATEGORIE
Ingenuă mai fierbinte decât Ciocciolina
După ce, ani de zile, româncele nu şi-au putut etala nurii în publicaţii lucioase, pe ....
Sensul schimbării
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a găzduit, ieri, prima întâlnire din cadrul ....
Semn bun, dar...
De câteva zile, Braicar a început să cureţe locurile de refugiu din staţii, chiar dacă, ....
Statuia fără nicio floare
Zilele imnului şi drapelului naţional, omagierea eroilor etc., au ajuns, la români, simulacre de sărbătoare ....
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||