APM Brăila anunță că în perioada 5 octombrie - 26 noiembrie 2010, în județul Brăila se va derula campania de colectare gratuită de la utilizatori a deșeurilor de ambalaje de produse fitosanitare din cadrul proiectului SCAPA – Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide al AIPROM (Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România). Sunt oferite soluții de gestionare a deșeurilor din plastic, metal și hârtiei atât pentru producătorii și importatorii de produse de protecția plantelor, cât și utilizatorilor acestor produse, care au obligația să le predea comercianților pentru a fi eliminate conform legii. Ambalajele de plastic și metal trebuie să fie decontaminate prin triplă clătire, golite de conținut, spălate, uscate, curate și să aibă capacele separate iar ambalajele din hârtie (saci sau cutii) trebuie curățate și compactate. Iată perioadele și punctele de colectare pentru județul Brăila: 5-6 octombrie (Cargill Agricultura: str. Baldovinești nr. 9); 21-22 octombrie (General Agro: Șoseaua Râmnicu Sărat, nr. 88A); 28-29 octombrie (Alcedo: Chiscani, Șos. Buzău – Brăila, km. 9); 2-3 noiembrie (Chimagri: Chiscani, Șos. Vizirului, km. 9); 25-26 noiembrie (Agrinvest: Com. Traian, str. Principală/siloz). Relații în plus pe site-ul www.aiprom.ro și prin telefon 0800.872.272 (apel gratuit).