Sâmbătă,13 martie 2010, la Grupul Şcolar Industrial “Panait Istrati”, din Brăila, s-a desfăşurat ediţia a V-a, a Concursului judeţean de Fizică “Nucleu”. Au participat elevi din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a, din nouă instituţii de învăţământ din judeţul şi municipiul Brăila. În organizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a Grupului Şcolar Industrial “Panait Istrati”, la concurs au participat un număr de 98 de elevi, cei mai buni fizicieni din Brăila. “Concursul de fizică organizat la şcoala noastră s-a desfăşurat în condiţii foarte bune, dar şi la un nivel ridicat deoarece cei mai buni elevi la fizică din Brăila au venit să participe. Noi am căutat să punem subiectele în aşa manieră încât problemele să fie mai dificile dar majoritatea elevilor s-au descurcat foarte bine. Subiectele au fost organizate gradual în stilul celor de Bacalaureat, adică primul subiect mai simplu, al doilea ceva mai complicat, iar al treilea subiect chiar dificil, în ideea că numai cel care poate, îl va rezolva. Spre plăcuta noastră surpriză au fost destul de multe note peste şapte - majoritatea, deci, este bine şi suntem mulţumiţi cu toţii. Dar la final mare parte a premiilor au revenit elevilor de la Liceul «Nicolae Iorga», având-o ca profesor pe Elisabeta Mendrino”, a spus profesorul de fizică, Cristian Petcu, director adjunct al Grupului Şcolar Industrial “Panait Istrati”, Brăila. La clasa a IX-a, premiul I, a fost cştigat de eleva Ionela Negrea, premiul II, de Neluţa Ivănescu ambele de la Liceul Pedagogic, şi premiul III, de Mădălina Radici, de la Colegiul Naţional “Ana Aslan”. La clasa a X-a, premiul I, i-a revenit elevului Alexandru Bratu, de la Liceul Teoretic “Panait Cerna”, locul II, elevei Aura Mocanu şi locul III, elevului Marius Neacşu, ambii de la Liceul “Nicolae Iorga”. Pentru clasa a XI-a, clasamentul arată astfel: locul I, Adrian Buzea, locul II, Nicoleta Albu şi locul III, Oana Burlacu, toţi de la Liceul “Nicolae Iorga”. De asemenea, au mai fost înmânate şi cinci menţiuni.