Mâine, 24 februarie, soseşte sărbătoarea iubirii la români. Dacă pe 14 februarie mulţi brăileni, au sărbătorit dragostea în stil occidental, Valentine's Day, prin diferite localuri, patinoar sau cluburi, iată că şi Dragobetele şugubăţ, soseşte la români. La 24 februarie, în ziua când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte cu cruce neagră “Întâia şi a doua aflarea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul”, spiritualitatea populară consemnează ziua lui Dragobete, zeu al tinereţii în Panteonul autohton, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii.
Pe vremuri, Dragobetele era ziua când fetele şi băieţii se îmbrăcau în haine de sărbătoare şi, dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci şi păduri, cântând şi căutând primele flori de primăvară. Fetele strângeau în această zi: ghiocei, viorele şi tămâioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le păstra până la Sânziene, când le aruncau în apele curgătoare.
În dimineaţa zilei de Dragobete fetele şi femeile tinere strângeau zăpada proaspătă, o topeau şi se spălau cu apa astfel obţinută pe cap, crezând că vor avea părul şi tenul pe placul admiratorilor.
De obicei, tinerii, fete şi băieţi, se adunau mai mulţi la o casă, pentru a-şi “face de Dragobete”, fiind convinşi că, în felul acesta, vor fi îndrăgostiţi întregul an, până la viitoarea sărbătoare. Această întâlnire se transforma, adesea, într-o adevărată petrecere, cu mâncare, băutură, dans şi veselie. De multe ori băieţii mergeau în satele vecine, chiuind şi cântând peste dealuri, pentru a participa acolo la sărbătoarea Dragobetelui, dar şi a cunoaşte fete nemăritate.
Dragobetele trebuia ţinut de români cu orice preţ. Dacă nu se făcea cumva Dragobetele, se credea că tinerii nu se vor îndrăgosti în anul care urma. În plus, un semn rău era dacă o fată sau un băiat nu întâlneau la Dragobete măcar un reprezentant al sexului opus, tradiţia spune că, tot anul, respectivii “amorezi” nu vor mai fi iubiţi, iar dacă o fată ieşea împreună cu un băiat şi nu se sărutau se credea despre ei că nu se vor mai iubi în acel an.
Dragobete - sărbătorit în ziua împerecherii păsărilor
Zeul dragostei la români este sărbătorit în ziua împerecherii păsărilor care se strâng în stoluri, ciripesc şi încep să-şi construiască cuiburile. Păsările neîmperecheate în această zi rămân stinghere şi fără pui până la Dragobetele din anul viitor. Asemănător păsărilor, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. Pretutindeni se spune zicala: “Dragobetele sărută fetele!”.
Dragostea curată a tinerilor, asociată de români cu ciripitul şi împerecherea păsărilor de pădure, este pusă sub protecţia unei îndrăgite reprezentări mitice, Dragobetele. El este identificat şi cu o altă reprezentare mitică a Năvalnicului, fecior frumos care ia minţile fetelor şi nevestelor tinere, motiv pentru care a fost metamorfozat de Maica Domnului în planta de dragoste care îi poartă numele. Năvalnicul fiind o specie de ferigă întâlnită în pădurile noastre.
