Joi, la Bucureşti se vor derula lucrările Consiliului Naţional al PSD. Se preconizează ca unele dintre subiectele care vor fi dezbătute în cadrul acestor lucrări să facă referire la structura departamentelor din cadrul partidului, posibilitatea numirii noului preşedinte al Consiliului Naţional, sau reiterarea lui Adrian Năstase în această funcţie care, în acest moment, este creditat cu cele mai mari şanse, şi poate unul dintre cele mai “fierbinţi” subiecte va face referire la armonizarea relaţiilor dintre preşedintele PSD, Victor Ponta, secretarul general, Liviu Dragnea, şi vicepreşedinţii PSD despre care se ştie că mai mult de jumătate dintre ei l-au dorit pe Mircea Geoană să revină în fruntea PSD.
În ceea ce priveşte delegaţia brăileană, printre cei care participă la Consiliul Naţional al PSD, ar fi trebuit să se afle şi deputatul Viorel Balcan. Întrucât acesta şi-a dat demisia în urmă cu aproximativ 10 zile, conducerea PSD Brăila, a solicitat conducerii centrale a partidului ca în locul lui Viorel Balcan să fie prezent fostul şef al tinerilor PSD-işti din Brăila, Marian Dragomir.
“Urmează să aşteptăm răspunsul de la Bucureşti în ceea ce priveşte înlocuirea deputatului Viorel Balcan, care şi-a dat demisia, cu Marian Dragomir. Vineri, am avut o discuţie ceva mai amplă cu secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, şi a reieşit faptul că cel mai important aspect din viaţa internă de partid este legat de armonizarea echipei de conducere dintre preşedinte, secretar general şi vicepreşedinţi”, a menţionat vicepreşedintele PSD, Aurel Simionescu.