Liderii social-democraţi, în speţă, Adrian Năstase şi Mircea Geoană, au schimbat tactica tipică unei campanii electorale. Realizând că, până în prezent, ajutorul masculin oferit în diverse situaţii nu era suficient de bine întreţinut, cei doi lideri şi-au îndreptat atenţia către resursele feminine din partid. Concret, ideile celor doi lideri se axează pe promovarea mai multor femei în funcţiile de conducere ale PSD. La polul opus, în mod normal, că şi reprezentantele sexului frumos, din cadrul PSD îşi doresc o astfel de reprezentare, astfel că, sunt de acord să îi susţină pe cei doi pentru şefia partidului. Din punctul lor de vedere, mai puţin contează care dintre cei doi va fi preşedinte, atâta timp cât îl cooptează şi pe celălalt în structurile de conducere.
“Cei doi lideri au rămas foarte buni prieteni. Eu sper şi cred că vor fi o echipă. Nu ştiu care dintre dumnealor va câştiga, dar este posibil să rămână o echipă. Indiferent care va câştiga, amândoi sunt foarte calificaţi pentru aşa ceva. Sunt convinsă că va fi o echipă”, a precizat una dintre liderii femeilor social-democrate.
Ideea în cauză a fost susţinută şi de Rovana Plumb, care a apreciat că nu poate să ofere pronosticuri privind câştigarea preşediţiei PSD.
“Deopotrivă îi consider doi bărbaţi politici cu multă personalitate, cu multă deschidere către segmentul pe care noi îl reprezentăm ca femei şi cu multă deschidere către problemele pe care le are societatea”, a declarat Rovana Plumb.
În acelaşi context, Mircea Geoană a negat ideea modificării de campanie electorală, considerând că intervenţiile feminine sunt doar simple semnale asemenea multora care vin din ţară.
“Au existat câteva intervenţii din partea colegelor noastre în care s-a făcut apel la găsirea unei formule care să permită o echipă mai robustă, unitară şi care să poate să funcţioneze şi după 20 februarie, indiferent de rezultatul alegerilor noastre. Dar acesta este un semn pe care-l primim din toată ţara”, a declarat Mircea Geoană.