Miercuri, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea celor trei federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar cu privire la împiedicarea aplicării Ordinului 4576/2011 al MECTS, ca fiind nefondată.
Este vorba despre ordinul de ministru prin care nu li se mai opresc cadrelor didactice cotizaţiile sindicale direct din salariu. Aproximativ 7-8% din corpul profesoral, respectiv 23.000 de cadre didactice, cotizează în prezent la sindicatele din educaţie. Adică, anual, în conturile organizaţiilor intrau aproximativ 70 de milioane de lei, a declarat, miercuri, ministrul demisionar al Educaţiei, Daniel Funeriu, care a făcut această declaraţie în contextul în care Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea federaţiilor sindicale din învăţământul preuniveristar - FSLI, “FEN” şi “Spiru Haret”. Cererea a fost respinsă ca nefondată.
“Acest ordin a fost dat în interesul cadrelor didactice şi a reprezentativităţii corecte a cadrelor. Cadrele didactice au ales în cel puţin două rânduri să fie alături de elevi, cum ar fi la Bacalaureatul 2010, când, după o tăiere cu 25% a salariilor, cadrele didactice au decis să nu facă nicio grevă şi să fie alături de elevi în organizarea Bacalaureatului”, a declarat Daniel Funeriu.
Funeriu a precizat că de acum înainte cadrele didactice vor alege să plătească o cotizaţie celor care îi reprezină cu adevărat şi nu celor care, degrevaţi de orele de la clasă, se erijează în lideri sindicali, dar care îşi apără doar propriile interese.
La Brăila sunt peste 5.000 de cadre didactice care sunt membre ale Sindicatului Învăţământului “Corneliu Gheorghe Caranica” şi care plătesc cotizaţie.