Biblionet este un program naţional cu finanţare Bill&Melinda Gates, care-şi propune să asigure accesul la informaţie prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice din mediul rural. În judeţul Brăila, programul este aplicat de Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati”, responsabil cu implementarea fiind şeful Serviciului Automatizare, Corina Ciuraru. Vineri, 12 martie, programul “Biblionet” a prins contur şi în comuna Râmnicelu, la Biblioteca locală fiind inaugurată oficial sala de internet pentru comunitatea din localitate. Proiectul “Biblionet” a fost sprijinit de Primăria locală, sala de internet din Râmnicelu, fiind una dintre cele mai moderne din mediul rural.
Până în prezent, la nivelul judeţului Brăila, de programul “Biblionet” beneficiază 20 de biblioteci comunale, cu un total de 83 de calculatoare performante. Instruirea personalului este asigurat de Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati”, până acum beneficiind de acest program 30 de bibliotecari. De asemenea, bibliotecarii trebuie să colaboreze permanent cu şcoala, să asiste şi să îndrume membrii comunităţii în găsirea informaţiei dorite.