E.O.: România cât mai departe de UE...

Luna trecută, autorităţile italiene au confiscat bunuri ale mafiei în valoare de 60 de milioane EUR. În Regatul Unit, au fost confiscate 92,3 milioane GBP de la o reţea infracţională internaţională care avea proprietăţi în Dubai. Confiscările reprezintă doar o mică parte a averilor totale ale infractorilor, care pot fi în ziua de azi transferate cu uşurinţă peste graniţă. Acesta este motivul pentru care normele UE în vigoare din 2006 permit statelor membre să obţină confiscarea în străinătate a bunurilor provenind din infracţiuni. Cu toate acestea, un raport publicat de Comisia Europeană arată că jumătate dintre ţările UE nu au transpus încă aceste norme. Acest lucru înseamnă că patrimoniul – bunuri, bani spălaţi sau maşini furate – unei organizaţii infracţionale urmărite în Franţa este în siguranţă în Slovacia, Bulgaria sau România, de exemplu. Normele UE permit, în teorie, autorităţilor judiciare să le solicite omoloagelor lor din alte state membre să execute ordinele de confiscare, însă raportul a subliniat că nivelul slab de punere în aplicare şi birocraţia, care reflectă adesea o lipsă de încredere în sistemele de justiţie ale altor ţări, fac încă dificilă încercarea de deposedare a bunurilor provenind din infracţiuni.
“Într-o perioadă de criză economică, e păcat că statele membre ale UE pierd printre degete bunuri în valoare de miliarde de euro aparţinând unor infractori condamnaţi. Aceasta se întâmplă chiar dacă guvernele au convenit asupra măsurilor de confiscare în urmă cu patru ani. Reticenţa multor state membre de a se conforma deciziei-cadru a Consiliului, asupra căreia au convenit toate, dovedeşte, încă o dată, de ce spaţiul de justiţie al UE avea nevoie de Tratatul de la Lisabona. În viitor trebuie să avem norme mai clare, o aplicare şi o executare mai consecventă şi, mai presus de toate, încredere între sistemele de justiţie. Între timp, invit statele membre să transpună normele de combatere a criminalităţii astfel încât autorităţile judiciare să poată lucra împreună şi să deposedeze în mod eficace infractorii de avantajele obţinute ilegal”, a declarat Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie.
"Infractorii profită de frontierele deschise din UE pentru a deplasa bunuri furate sau mărfuri ilegale peste graniţă. Confiscarea este un instrument valoros pentru a pune capăt acestei practici. În temeiul normelor UE, o ţară a Uniunii poate trimite un ordin de confiscare altei ţări în care locuieşte, deţine bunuri sau are venituri persoana vizată de ordin. Cealaltă ţară execută direct confiscarea, potrivit propriilor norme interne, fără o altă formalitate", a mai completat sursa citată.
Cu toate acestea, un raport al UE arată că, până în luna februarie 2010, numai 13 din cele 27 de ţări ale UE au transpus aceste norme. Deşi termenul de transpunere a măsurilor era 24 noiembrie 2008, şapte ţări au comunicat Comisiei că procesul legislativ era încă în curs, iar alte şapte nu au transmis nicio informaţie.
Cele 13 state membre care au transpus aceste norme le utilizează deja pentru a combate criminalitatea.De exemplu, din momentul intrării în vigoare a normelor, autorităţile judiciare din Țările de Jos au trimis 121 de ordine de confiscare omoloagelor lor din întreaga UE pentru bunuri în valoare totală de aproape 20 de milioane EUR.

Cooperare judiciară restrânsă în lipsa încrederii în sistemele de justiţie

Normele UE actuale prevăd un număr redus de cazuri în care statele membre pot refuza să execute ordinele de confiscare, cum ar fi încălcarea principiului ne bis in idem (dubla sancţionare pentru aceeaşi infracţiune) sau scurgerea unei perioade prea lungi de timp între comiterea faptelor şi condamnarea definitivă. Cu toate acestea, raportul arată că toate ţările, mai puţin trei (Irlanda, Portugalia şi Ţările de Jos), au adăugat motive suplimentare pentru refuzul de a executa ordinele de confiscare emise de alte ţări. Aceasta limitează impactul unui instrument menit să le permită autorităţilor să recunoască imediat şi reciproc deciziile altor autorităţi.
De asemenea, raportul de astăzi al Comisiei a atras atenţia asupra faptului că ordinele de confiscare nu sunt încă recunoscute automat, chiar şi în cazurile în care normele au fost transpuse, din cauza formalităţilor legale, cum ar fi şedinţele de judecată publice, care au fost adăugate normelor naţionale de către patru ţări Republica Cehă, Polonia, România şi Slovenia.