E.O.: Să nu îi credeţi pe “miliţieni”...

În urmă cu 20 de ani, pentru cei care nu ştiu, actuala Poliţie era intitulată, scurt, “miliţie”. Imediat, după evenimentele din decembrie '89, pentru a scăpa de această denumire ce amintea de un regim trecut, fosta “Miliţie” a devenit “Poliţie”. Oricum, este interesant, de repetat, faptul că un lup, întotdeauna îşi va schimba părul, dar năravul - ba. De multe ori, prin natura meseriei avem nevoie de ajutorul oamenilor legii; nu atât prin prisma situaţiilor violente care pot surveni în momentul “alergatului pe teren” cât prin natura faptului că au ceva mai multe detalii despre modul informal, existând o anumită serie de legi cu care ei lucrează, sau ar trebui să lucreze, zi de zi.
De multe ori, o serie de astfel de discuţii, pe care le numim “lămuritoare”, asupra unui subiect sau a altuia, nu ţin de partea oficială. Mulţi dintre cetăţenii care au avut nevoie să citească un rechizitoriu ştiu foarte bine că prima pagină face trimitere la o multitudine de legi şi ordonanţe care modifică diferite aspecte legislative, şi ulterior, trebuie să descopere concluziile. Din acest motiv, în informaţiile organismelor media nu vom vedea prea multe trimiteri la legislaţia în vigoare.
Revenind la idee, ajungem să ne dăm seama că, vei fi contactat de poliţie, doar în momentul în care ţi se cere acreditare sau au nevoie de un favor de la tine, ca ziarist, şi nu să ţi se dea detalii. Iar dacă remarcăm diverse în care se află unii sau alţii, întotdeauna va trebui să ne gândim că un reprezentant al organismului media în cauză are ceva în comun cu un alt poliţist decât purtătorul de cuvânt al instituţiei. Deşi, aici, părerile sunt împărţite, cel mai nasol lucru este când, însuşi purtătorul de cuvânt are alte tipuri de conexiuni cu unii dintre reprezentanţii organismelor media. Nu suntem interesaţi să mergem foarte departe pentru a descoperi ce profit iese din această situaţie, întrucât ziaristul, în cele din urmă, are subiectul.
Interesant este şi faptul că, poliţiştii, putem să le spunem şi miliţieni că nu se remarcă nicio diferenţă, îţi sugerează diverse alte moduri de comunicare, mai ales când este intervine situaţia unor indicaţii concrete din partea unor şefi ai acestuia.
Nimeni nu poate contesta faptul că o relaţie mai apropiată, de prietenie cu un “miliţian” nu îţi poate aduce nişte detalii în plus la o situaţie oarecare, dar de aici şi până la preferinţe, poate va fi amabil să ne răspundă comandantul poliţiei brăilene asupra activităţii subalternilor. Asta, în cazul în care, nu cumva, chiar el a selectat aceste “preferinţe”!
Că doar trăim la Brăila...