Miercuri, 17 martie 2010, ora 16.00, Muzeul Brăilei este gazda unui spectacol muzical coregrafic intitulat “Voci de primăvară”, organizat de Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu”, din Brăila şi Liceul de Artă “Hariclea Darclee” Brăila. Manifestarea este programată în cadrul Proiectului European bilateral “I Am Creative” România - Danemarca. Vor evolua elevii Liceul de Artă: Larisa Smaznov, vioară, Irina Buleac, pian, Alexandra Satnoiau - vioară, Tatiana Caisîn, canto, Ana Diaconu, pian, Ştefăniţă Albu, clarinet, Mădălina Cabăţ, canto,Trio de clarinete format din elevii Ştefăniţă Albu, Alexandru Pravilă şi Cosmin Grigore, Grupul “Cameleon”, condus de profesor Laurenţiu Constantin, Iulian Pânzaru, Laura Stoian, Alberto Drăghici, Maria Radiy, clasa canto muzică uşoară, Laura Şoga, canto muzică populară, precum şi un moment coregrafic, profesor îndrumător Leti Brânzia. În continuare, de la ora 18.00, în sala de sport a Colegiului Naţional “Nicolae Bălcescu” va avea loc un program numit “Atelier de Dans Românesc”, condus de profesor coregraf Leti Brânzia.