La ora actuală, la modă este culoarea violet şi protestul. Grevă, miting, adunare, încetarea muncii într-o zi liberă, sau fie ce-o fi, este o manifestare de răbufnire de multe nemulţumiri ale oamenilor. În case, pe stradă, la muncă, tot românul protestează. “N-am bani”, “Câştig puţin”, “Nemernicii de la Guvern ne-au redus salariile”, “Vor să ne ţină în câmpul muncii până la moarte”, “Nu mai fac faţă ratelor de la bancă” se văicăresc zilnic. Nemulţumirile în România îs cu duiumul, iar sărăcia încet şi sigur, coboară şi ne doboară. Unde sunt oamenii cu greutăţile lor? Acasă, la muncă, pe stradă, în autobuze, în tramvaie, peste tot şi oriunde. Ne văităm că nu avem ce pune pe masă şi cu ce ne creşte copiii, ne văităm că nu ne ajung banii, ne văităm de tot şi de toate dar stăm comod la televizor şi, cu fiecare ştire, ne mulţumim să-i apostrofăm pe guvernanţi. Injurii năprasnice formulăm la adresa lor, dar a doua zi ne îndreptăm spre muncă sau, acasă rămaşi, şomajul ni-l păpăm! Executaţi silit de bancă capul ni-l plecăm, de parcă noi, şi nu înrobitoarele rate umflate peste noapte, ne-au adus falimentul. “Bine că încă avem un loc de muncă“, îşi spun spre resemnare bugetarii, ale căror salarii au fost inuman reduse. Şi nu din alt motiv, ci pentru că se limitează la puţin şi primesc, în schimb, foarte puţin. Sărbătorile au trecut! De la revelion până la 44 de pahare. Asta e! Fuse şi se duse! Acu ce va urma? Mulţi vor zice sărbătorile Pascale! Răspuns greşit. Pentru zece puncte răspunsul corect era “Protest”. La fiecare miting, protest sau doar aşa o chestie de avertisment, majoritatea “mitingiştilor” sau a greviştilor vin se uită, glumesc între ei, fâlfâie de două ori drapelul cu inscripţia sindicatului şi gata. Este oficial, sindicatele nemulţumite, din învăţământ, sistem bugetar, sistem sanitar, feroviar, pensionar, studenţesc şi câte o mai fi, au început mişcărie de protest. Este oficial că oamenii, românii sunt înnebuniţi de teamă să nu-şi piardă locurile de muncă şi să se angajeze la stat pe post de şomer. Unii mai murmură şi mai “boscorodesc” că este momentul cel mai prielnic pentru greve, este anotimpul protestelor numai în calendarele federaţiilor sindicale! Este momentul justificării banilor încasaţi de liderii de sindicat, pe salarii frumuşele, deplasări gratuite în ţară şi străinătate, cursuri peste cursuri sindicale şi profesionale, iarna la munte şi vara la mare. Da’ iote că guvernul a început “abureala”, primii au fost studenţii, după care taximetriştii, după care metroul, urmează profii şi bugetarii din administraţie şi... ramâne cum am stabilit.