Arcasu'

Noi scriem tot ce ai de spus!

Traim in lumea virtuala si asta ne ocupa tot timpul

De când este lumea şi pământul, anumite persoane mint mai mult, iar altele mai puţin, altele mint mai bine, iar altele mai rău, altele mint despre lucruri mai importante, iar altele despre lucruri superficiale. Relaţia dintre mincinos şi minţit este una de co-participare, adică este întreţinută de ambele părţi. Ea este cerută lin şi aşteptată de cel ce va fi minţit. În actul înşelăciunii se exploatează predispoziţia conştientă sau inconştientă a auditoriului către minciună. Ea se pliază pe aşteptările şi nevoile nesatisfăcute ale auditoriului. Peste miezul luminos şi plin de viaţă al unui cuvânt se pot depune tot atâtea pete de grăsime câte guri mincinoase îl folosesc. Peste structura concretă şi palpabilă a unei realităţi se pot construi fraudulos tot atâtea universuri paralele care să te inducă în eroare câte persoane sau grupuri interesate să manipuleze această realitate într-un scop ordinar şi meschin există.

Politicienii noştri, cu administratorii, cu consilierii, cu ziariştii şi analiştii aserviţi lor, au mereu tendinţa de a turna tone de mizerie peste cuvinte şi tone de ambalaje peste realităţi. Şi o fac mereu, cu un talent ieşit din comun şi cu o tenacitate vrednică de scopuri mai înalte.

Aşa se face că noi, românii, nu ştim niciodată unde ne aflăm cu adevărat, pe ce şi pe cine putem conta într-adevăr, pe ce putem construi solid şi durabil. În consecinţă, atunci când vrem să facem un pas înainte, constatăm că sub piciorul rămas în urmă, terenul se prăbuşeşte. Şi trebuie să ne oprim, pentru a reface punctul de sprijin. Suntem blestemaţi parcă să nu ne putem permite planuri pe termen lung, pentru că, la fiecare seism politic, trecutul ne ajunge din urmă, iar construcţia prezentului, o magherniţă nenorocită, ne cade în cap. “Gogonatele” parcă de la o zi pe alta se îngroaşă şi devin puturoase. Multe au fost, multe vor fi, trăind o viaţă în minciună. Mai deunăzi, relansarea economică în stil Boc demonstrează că o strategie buimacă va înmulţi rapid numărul năucilor. Aiureala Guvernului numită şi strategie pentru ieşirea din recesiune, ne-a întors în anii ’50, tocmai când comunismul se aranja mai bine. Tăindu-se şi din banii pensionarilor, umblându-se temeinic şi la banii bugetarilor, s-a trezit conştiinţa naţională dospită în spiritul eticii şi echităţii. Şi s-a (re)împărţit lumea în două: să se ia de la bogaţi, jos mâna de pe săraci. Mitingurile sindicaliştilor o dau pe chermeze în dans de pinguin, patronii se gândesc la joburi pentru bătrânetul care o viaţă întreagă a muncit, Guvernul se gândeşte la ce şi cum să ne mai ia banii (nu din leafa lor), iar FMI-ul ne trage de “brâiaşe” pentru o “nimica toată” de câteva zeci de milioane de euro. Guvernul Boc taie de la bugetari, pensionari, şomeri, mame cu copii, iar FMI-ul doreşte impozitarea bogaţilor. Oare pe cine să-i crezi? Care o fi adevărul adevărat? Cine minte mai cu spor şi cine nu? Şi cum “Minciuna are picioare scurte”, odată şi odată vom afla adevărul. “Adevăr pe care-l ştim” despre Revoluţie, Mineriadă, răpirea ziariştilor, aşa zisa privatizare a industriei româneşti şi multe altele minciuni mincinoase.

One thought on “Traim in lumea virtuala si asta ne ocupa tot timpul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *